Pregatestete de Sarbatori

Ai început pregătirile pentru Sărbătorile de Iarnă?

Stiu că suntem în luna august și pare a fi încă cam devreme să ne gândim la Sărbătorile de Iarnă, dar oare chiar așa e?

Ei bine nu, deoarece  “Omul gospodar își face vara sanie și iarna car“. Iar  acum mai mult ca niciodată, datorită Pandemiei de coronavirus și a obstacolelor întâmpinate de economie în prima parte a anului, trebuie să ne pregătim din timp.  

Raportul “Advance Sales for Retail and Food Services” din luna iunie 2020, emis de Departamentul de Comerț al SUA, arată o creștere în luna mai cu 17,7% a vânzărilor din retail comparativ cu luna anterioară. Deși vânzările au crescut de la o lună la alta, tot sunt mai mici comparativ cu anul trecut. Evident cei care au afaceri în domeniul vânzărilor cu amănuntul ar trebui să aibă în vedere următoarele scenarii posibile și să își ia în calcul o serie de întrebări:

  •  Stabilizarea vânzărilor cu amănuntul  până la începerea sezonului de cumpărături de Crăciun.
  • Comportamentul de cumpărare  va fi același sau se va schimba?
  • Clienții vor prefera mai mult cumpărăturile online decât cele clasice?
  • Consumatorii vor evita în continuare shopping-ul în magazine fizice?
  • Furnizorii vor reuși să facă față cererii?
  • O recuperare lentă a vânzărilor, datorită numărului de șomeri și a scăderii puterii de cumpărare.
  •  Ce puteți face pentru a vă asigura că lumea va continua să facă shopping, în cazul unei recuperări lente și persistente?
  • Ar trebui să promovați programe speciale de Sărbători precum “cumpără acum și plătește mai târziu” sau opțiuni de plată în rate? 
  • Fără recuperare, deoarece încheierea pandemiei nu pare a fi la orizont.
  • Dacă se vor evita magazinele fizice, iar vânzările online vor crește masiv, vor fi afectate  livrările de Crăciun?
  • Cum puteți reduce costurile, pentru a nu avea pierderi și mai mari?

De ce trebuie luate în calcul toate aceste întrebări și scenarii?

Deoarece sezonul cumpărăturilor de iarnă începe după Halloween și ține până la Crăciun și reprezintă peste 50% din veniturile anuale  ale multor companii  din domeniul vânzărilor cu amănuntul. 

Așa că este indicat să să vă pregătiți strategia de pe acum, chiar dacă unii dintre voi sunt încă în proces de redeschidere.

Este esențial  să începeți planificare prin a răspunde la întrebările de mai sus, pentru a evalua impactul pe care îl poate avea noul coronavirus asupra cumpărăturilor de Sărbători și să luați o serie de măsuri precum:

  • organizați în social media o serie de chestionare întrebând clienții despre planurile lor de cumpărături.
  • dacă aveți doar magazine fizice atunci este momentul să vă îndreptați-vă atenția spre online.
  • discutați cu, clienții și aflați ce și-ar dori să vadă și să găsească  în magazin de Sărbători.
  • luați legătura cu asociațiile de profil, pentru a strânge date și estimări despre retail.
  • contactați furnizorii pentru a vă asigura că vor avea stoc disponibil.
  • identificați eventualele probleme din inventar
  • Faceți achiziții mai devreme, atunci când este posibil, pentru a vă reface stocul.
  • Luați în considerare ce opțiuni de distribuție aveți pentru a contracara o perturbare a transportului și livrărilor, dar nu scăpați din vedere și centrele fulfillment mai apropiate de potențialii clienți